Pinocchiu 2019/15

Da Wikivivàgna
I Aventüe du Pinocchiu de Carlo Collodi, traduto da Cino Peripateta
cap. 15
Pe 'n rafruntu cu-a versciun originâ puei cliccâ u segnu inta culonna de scinistra


[p. 72 modifica]
15.

I assascin scuran u Pinocchiu; e doppu aveilu aciapòu
l’apiccan a ‘n rammu da gran Ruve.


Alua u mariunettu, descuraggîu, u fü insci-u puntu de cacciâse pe tæra e dâse pe vintu, quande, intu gjâ i öggi d’inturnu, u vidde tramezu u verde scüu di ærbui gianchezzâ in luntanança ‘na cazetta candida cummi-a neive.

— Se mi gh’avesse tantu sciou da arivâ scin a quella caza, foscia saiæ sarvu! — u disse drentu de lê.

E sença bestentâ ün menütu, u repiggiò a curî po-u boscu de gran galoppu. E i assascin delungu aprövu. E doppu ‘na cursa despiâ de quæxi due ue, a-a fin tüttu ansciante u l’arivò a-a porta de quella cazetta e u piccò.

Nisciün rispuze.

U piccò turna cun ciü força, perch’u sentiva arentîse u rümû di passi e u respiu grossu e affannuzu di so persecütuî.

U mæximu scilençiu.

Avistuse cho-u piccâ u nu serviva a ninte, u cumençò pi-a despiaçiun a dâ di casci e de çüccæ a-a porta. Alua s’avançò o-u barcun ‘na bella Figiöa cu-i cavelli türchin e cu-u vizu giancu cumme ‘na fantinetta de çéivia, i öggi seræ e-e muen incruxæ insci-u petu, che sença mesciâ e lerfe a disse cu-ina vuxiña ch’a paiva vegnî da l’atru mundu: [p. 73 modifica]

— In questa caza nu gh’é nisciün; sun tütti morti.

— Arvime ti oumancu! — criò u Pinocchiu cianzendu e racumandanduse.

— Mi ascì sun morta.

— Morta? e alua cose ti fæ cuscì o-u barcun?

— Aspetu che vegnan a purtâme via cu-a cascia. —

Apeña ditu cuscì a Figiöa a scentò, e u barcun u se serò turna sença fâ rümû.

— O bella Figgiöa dai cavelli türchin, — criava u Pinocchiu — àrvime pe caitæ! Aggi cunpasciun de ‘n povou garçunettu scuriu da-i ass... — [p. 74 modifica]

Ma u nu pue’ finî a poula, ch’u se sentì aguantâ po-u collu e e sollite due vuxaççe che ghe rangugnòn minaciuzamente:

— Oua nu ti ne scappi ciüe! —

U mariunettu, vedenduse spægâ a morte denanti a-i öggi, u fü piggiòu da ‘na tremaxun mai tantu forte, che intu tremâ ghe sünava e zuntüe de so ganbe de legnu e i quattru çecchin ch’u tegniva ascuxi sutta-a lengua.

— Alua? — ghe dumandò i assascin — ti-a vö arvî a bucca, sci o nu? Ah! nu ti rispundi? ... Lascia fâ: che sta votta ti-a faiemu arvî niatri!... —

E tiòu föa duî cutellasci lunghi lunghi e afiæ cumme razuî, zaff e zaff... gh’afibbiòn duî curpi in mezu a-i ren.

Ma u mariunettu pe so furtüña, u l’ea fætu de ‘n legnu düriscimu, raxun pi-a quæ e lamme, stucanduse andòn in mille scaveñe e i assascin arestòn cu-u mannegu di cutelli in man a ‘miâse intu muru.

— Ho acapiu, — disse alua ün de liatri — bezögna apicâlu. Apichemmulu!

— Apichemmulu! — ripete’ l’atru.

Ditu fætu ghe ligòn e muen derê a-e spalle, e passandughe u curdin in gîu a-a gua, l’attaccòn apeizu a ‘n rammu de ‘na grossa cianta dita a Gran Ruve.

Dapö se missan la, assettæ insce l’erba, aspêtandu cho-u mariunettu u tiese u ganbin: ma u mariunettu, doppu træ ue, u gh’aiva delungu i öggi averti, a bucca serâ e u sganbettava ciü che mai. [p. 75 modifica]A-a fin fæta, stüffi d’aspêtâ, se vurtòn e dissan sghignettandu o-u Pinocchiu:

— Adiu a duman. Quande duman turniemu chì, se spera che ti gh’aviæ u gaibu de fâte truvâ bell’e mortu e cu-a bucca spalancâ. —

E se n’andòn.

Intantu s’ea adesciòu ün ventu inpetuzu de tramuntaña che, sciüsciandu e rugnandu cun raggia, u sbattügiava in ça e in la u povou inpiccòu, fandulu dindanâ viulentemente cummo-u bataggiu de ‘na canpaña ch’a strümisce. E quellu bâçigâse u ghe caxunava di spaximi furtiscimi, e u curdin, strenzenduseghe senpre de ciü a-a gua, u ghe levava u respiu.

A pocu a pocu i öggi se gh’apanòn, e sciben ch’u sentisse avexinâse a morte, u sperava senpre che da ‘n mumentu a l’atru saieiva acapitòu quarche annima pietuza a dâghe agiüttu. Ma quande, aspeta che t’aspeta, u vidde che nu [p. 76 modifica]spuntava nisciün, proppiu nisciün, alua ghe turnò in cö u so povou puæ... e u tartaggiò squæxi muibundu:

— Oh, puæ câu!... se ti fuisci chie!... —

E u nu l’ebbe u sciou pe dî atru. U serò i öggi, u l’arvì a bucca, u stiò e ganbe e, dætu ün gran scrullun, u gh’arestò li bellu röidu.