Pagina:Pinocchiu2019.djvu/73

Da Wikivivàgna
15.

I assascin scuran u Pinocchiu; e doppu aveilu aciapòu
l’apiccan a ‘n rammu da gran Ruve.


Alua u mariunettu, descuraggîu, u fü insci-u puntu de cacciâse pe tæra e dâse pe vintu, quande, intu gjâ i öggi d’inturnu, u vidde tramezu u verde scüu di ærbui gianchezzâ in luntanança ‘na cazetta candida cummi-a neive.

— Se mi gh’avesse tantu sciou da arivâ scin a quella caza, foscia saiæ sarvu! — u disse drentu de lê.

E sença bestentâ ün menütu, u repiggiò a curî po-u boscu de gran galoppu. E i assascin delungu aprövu. E doppu ‘na cursa despiâ de quæxi due ue, a-a fin tüttu ansciante u l’arivò a-a porta de quella cazetta e u piccò.

Nisciün rispuze.

U piccò turna cun ciü força, perch’u sentiva arentîse u rümû di passi e u respiu grossu e affannuzu di so persecütuî.

U mæximu scilençiu.

Avistuse cho-u piccâ u nu serviva a ninte, u cumençò pi-a despiaçiun a dâ di casci e de çüccæ a-a porta. Alua s’avançò o-u barcun ‘na bella Figiöa cu-i cavelli türchin e cu-u vizu giancu cumme ‘na fantinetta de çéivia, i öggi seræ e-e muen incruxæ insci-u petu, che sença mesciâ e lerfe a disse cu-ina vuxiña ch’a paiva vegnî da l’atru mundu: