Pagina:Pinocchiu2019.djvu/89

Da Wikivivàgna

ean partii. Alua cumençei a caminâ de nötte, che gh’ea ün scüu che paiva inpuscibile, e cuscì truvei pi-a stradda duî assascin drentu duî sacchi da carbun, che me dissan: “Tia föa e palanche”, e mi ghe disci: “Nu ghe n’ho”, perché e munæe d’ôu me i aiva ascuze in bucca, e ün di assascin u s’apruvò de mettime e muen in bucca, e mi c’üna dentâ ghe destachei a man e dapö a spüei, ma invece de ‘na man spüei ‘na çanpetta de gattu. E i assascin a curîme aprövu e mi curi che te curu, pe scin che me razunsan e me ligòn po-u collu a ‘n ærbu de questu boscu, cun dî: “Duman turniemu chie, e alua ti saiæ mortu e cu-a bucca averta, e cuscì te purtiemu via e munæe d’ôu che t’hæ ascuzu sutta-a lengua”.

— E oua e quattru munæe duvve l’é che ti l’hæ misse? — ghe dumandò a Fue’.

— L'ho perse! — rispuze u Pinocchiu; ma u disse ‘na bôxîa, perchè invece u ghe l’aiva inta stacca.

Apeña ditu a bôxîa, u sö nazu, ch’u l’ea za lungu, u ghe crescette sübbitu de due die de ciü.

— E dunde l’é che ti l’hæ perse?

— Intu boscu chì rente. —

A questa segunda bôxîa, u nazu u cuntinuò a cresce.

— Se ti l’hæ perse intu boscu vexin, — disse a Fuæ — e çerchiemu e e truviemu turna; perché tüttu quellu che se perde intu boscu vexin u se ritröva delungu.

— Ah! Oua che m’aregordu ben, — replicò u mariunettu inbruggianduse — e quattru munæe nu