Pagina:Pinocchiu2019.djvu/88

Da Wikivivàgna

Fætu stà che da li a pochi menüti u Pinocchiu u sâtò zü do-u lettu bell’e guaju; percose bezögna savei che i mariunetti de legnu g’han u privileggiu d’amoutîse de ræu e de guài benben fitu.

E a Fue’, vedendulu curî e treppâ pi-a stançia vispu e allegru cumme ‘n gallettu de primmu cantu, a disse:

— Alua a mêxiña a te l’ha fætu ben?

— Atru che ben! A m’ha remissu o-u mundu.

— E alua cumme mai ti t’ê fætu tantu pregâ pe beila?

— L’é che niatri figgiö semmu tütti cuscì! Gh’emmu ciü puiia de mêxiñe che du mâ.

— Vergögna! I figgiö duvieivan savei che ‘na buña mêxiña piggiâ per tenpu, a pö sarvâli da ‘na grave moutia e foscia da-a morte ascì...

— Oh! ma ‘n’atra votta nu me faiô tantu pregâ! M’aregurdiô de quelli cuniggi neigri cu-a cascia da mortu insce-e spalle... e alua pigjô sübbitu u gottu in man e zü...

— Oua vegni ün pô chì da mi, e cuntime cumme a l’andò che ti t’atruvasci inte muen di assascin.

— A l’andò cho-u Mangiafögu u buratinâ u me dette çinque munæe d’ôu e u me disse: “Te’, pòrtile a tö puæ”, e mi invece pi-a stradda truvei in’Urpe e ‘n Gattu, due persuñe proppiu cumme se de’, che me dissan: “Ti vö che queste munæe vegnan mille e duemia? Vegni cun niatri e te cundüiemu o-u Canpu di miacui”. E mi ghe disci: “Anemmu”, e liatri dissan: “Fermemmuse chì a l’ôstaja du Ganbou Russu, e doppu a mezanötte ripartiemu”. E mi, quande m’adescei, liatri nu gh’ean ciü, perché