Pagina:Pinocchiu2019.djvu/90

Da Wikivivàgna

l’ho perse, ma sença aveddimene i ho culæ dementre ch’ea apröu a beje a mêxiña. —

A questa terça bôxîa, u nazu u s’alunghì inte ‘n moddu tantu stramezüòu cho-u povou Pinocchiu u nu pueiva ciü busticâse. S’u se gjava de ça u dava du nazu intu lettu o inti veddri du barcun, s’u se vurtava de la u-u piccava inte miage o inta porta da stançia, s’u l’arsava ‘n pô de ciü a testa maniman u l’infiava inte ‘n öggiu a-a Fue’.

E a Fue’ o-u miava e a rieiva.

— Percose riei? — ghe dumandò u mariunettu, tüttu cunfüzu e inpensceriu de quellu so nazu ch’u cresceiva a vista d’öggiu.

— Riu da bôxîa che t’hæ ditu.

— Cummo-u sei ch’ho ditu ina bôxîa?

— E bôxîe, figgiu câu, se ricunuscian sübbitu, perché ghe n’é de due merçe: gh’é e bôxîe che g’han e ganbe cürte, e e bôxîe che g’han u nazu lungu. —

U Pinocchiu, nu savendu ciü dunde ascundise pi-a vergögna u pruvò a scappâ da-a stançia; ma a nu gh’ariêscì. U sö nazu u l’ea cresciüu mai tantu, ch’u nu passava ciü da-a porta.