Pagina:Pinocchiu2019.djvu/206

Da Wikivivàgna

in tütte e desgraççie, anche quande sti figgiö, pe-e so bardasciate e i so cattii purtamenti, meitieivan d’ese abandunæ e lasciæ in buiia[1] de lû mæximi. Dixeiva, alua, chi-a buña Fue’, cumm’a me vidde che cuintava a negâ, a me mandò sübbitu in gîu ün sciammu infiniu de pesci, i quæ credendume davei ün azenettu bellu mortu, cumençòn a mangiâme!

E che buccuin che favan! N’aviæ mai credüu che i pesci fuisan sciña ciü leccæsci di figgiö! Chi me mangiò i uege, chi me mangiò u muru, chi u collu e a crinea, chi a pelle de çanpe, chi a pelliçça da scheña... e, fra i atri, ghe fü ün pescettu mai

  1. “Puin” da pairin, “muiña” da mairiña e “buiia” da bairia. Ma nu sò se doppu "bairîa", "bueirîa" e "buirîa" quarchedün agge davei fætu a tenpu a dî "buiia" primma chi-a furma italianizante "balîa" a pigesse u surveventu.