Pagina:Pinocchiu2019.djvu/100

Da Wikivivàgna

E to-u-lì che ‘n’atra rizata, sciña ciü inpertinente da primma, a se feççe sentî inta sulitüddine scilençiuza de quellu canpu.

— Insumma, — criò u Pinocchiu, araggianduse — se pö savei, Pappagaggiu mâdücòu, cose ti g’hæ da rie?

— Riu de quelli bezüghi che creddan a tütte e nesciaje e che se lascian inbruggiâ da chi l’é ciü fürbu de lû.

— Ti parli foscia de mi?

— Sci, parlu de ti, povou Pinocchiu; de ti che t’ê cuscì duçe de sâ, da credde che e palanche se possan semenâ e arecögge inti canpi cumme se semeña i faxö e e çücche. Mi ascì l’ho credüu ‘na votta, e ancö ne portu e peñe. Ancö (ma troppu tardi!) me sun duvüu persuadde che pe mette insemme onestamente poche palanche bezögna saveisele guâgnâ o cu-u travaggiu de proppie muen o che dunque cu l’inzegnu da proppia testa.

— Nu t’acapisciu, — disse u mariunettu che za u cumençava a tremâ da-a puiia.

— Paçiença! Me spiêghiô megiu — disse u Pappagaggiu. — Sacci alua che, mentre ti t’êi in çittæ, l’Urpi-o-u Gattu sun turnæ ‘nte stu canpu: s’han piggiòu e munæe d’ôu assuteræ e dapö sun scappæ cummo-u scentu. E oua chi i acciappa u l’é bravu! —

U Pinocchiu u gh’arestò a bucca averta e, nu vuendu credde a-e parolle du Pappagaggiu, u cumençò cu-e muen e cu-e unge a scavâ u terren ch’u l’aiva bagnòu. E scava, scava, scava, u fe’ ün