I CHEN PICCIN E O LÔ PICCIN.
Trovò a caxo ûn bon Pastô
In t’ûn bosco un Lô piccin,
Che pigiandolo in errô
Pe ûn cagnetto pommelin,
Presto a casa o se o portò,
E con di atri o l’allevò:
Finchè o fù piccininetto
O l’ëa paxe comme ûn bæ,
Ma vegnindo ûn pö grandetto
O schissava de dentæ,
O batteiva tûtti i chen
Senza poeìne fâ de ben;
Laddro e ingordo, o se scroviva
Tûtti i giorni d’ëse Lô,
Sempre ciù o l’inferoçiva:
Se n’accorse o bon Pastô,
D’arescoso o l’ammassò,
E in t’ûn fosso ö sotterrò;
Ma o creddiesci!... quelli chen,
Che doveivan cûstodî
A so casa, e fâ i guardien
De so pegoe, ë fessan moî;
Allevæ con quello Lô,
Favan tûtti o bell’umô;
Diventòn treitoî, mastin,
Addentavan so patron,
Pin d’astûzie e de morbin
Voeivan fâ sempre o pötron,
Nè co-a famme, e co-e bacchæ
No se son mai ciù emendæ