Pagina:G. Peragallo - Poesie - 1870.djvu/14

Da Wikivivàgna

Coscì appenn-a s'é sentïo
Quello picco, e quello crïo
Comme lampi se vestivan
Moggê e maii, e porte arvivan,
Con pensâ che foise ascoso
In ta scaa quarche angoscioso.
Gh'ëa ne-o nûmeo di vexin
Un Bancaoto e ûn Scöpellin,
Un Foghista, ûn Maxellâ,
Un Pattê, ûn Ferrâ, ûn Trippâ,
Gente bonn-a a fâ conosce
Che in ta scaa no vêuan di angosce
Ma o ferrâ chi ëa ciù vixin,
A-o sentî dî: Beccalin,
Cosa solita ä sciâ Netta,
C'ûnn-a voxe da trombetta
O sbraggiò: no v'atterrî,
No gh'é ninte, andæ a dormî.
Barbasciùscia o l'ea de Taggia!
Se resveggia a cuixitæ
De moggê ch'ëan zà allarmæ;
Se diffonde ûnn-a tartaggia;
Dixan tûtte: gh'oemmo vedde,
Perché abbrettio no se credde.
Chi decidde de scappâ,
Chi de dâse, chi de stâ,
Chi d' andâ a ciammâ sordatti,
E se pä all'ûspiâ di matti.
Sciorte a mezo Cattainin
A moggê do scöpellin