Pagina:Comeddie.DeFranchi.1830.djvu/639

Da Wikivivàgna
SCENA V.
Zanettin, e Oraçio.
(Orazio viene facendo molte riverenze caricate a Zanettino.)


Zan. (a parte) Scì, scì, gh’œu atro, che reenenzie. (forte) sciô Oazietto ghe son bon servitô.

Oraç. Zanettin ve daggo a bon-na seia: com-me vala de salute, stem-mo noî allegri?

Zan. Pre quanto se pœu vaggo stagando ben, ma voî, a mie pareì, stæ meglio de mì, che perdeì e nottoran-ne in tra cruzetta sotta i barcoin dra galante a fâ l’amô, e arresto stupio, che non ve pigliæ quarche stipulazion aromatica a quelle bixe de tramontan-na, chi sciuscia a quell’aria crua.

Oraç. Ah caro Zanettin, se ti savesci! son desperaò, se ti non te resolvi d’agiutame a uscî da questo mè intrigo amoroso. L’æ vero, son in-namoraò da sciâ Ottavietta, e sò che se ti voeu, ti poresci consolame con procurâ che andassan avanti e mæ noççe con quella mæ cara gioja. ah! (sospira)

Zan. Sciô Oraçietto, a ostra Retorica l’è bella e bon-na; ma in queste congiunture ghe vœu atro che preghere, e sospiri, ghe vœu