 |
Questa pagina a no l'è stæta corretta. | |
U carabinê, sença mancu mesciâ, u l’açüffò de lengê po-u nazu (u l’ea ‘n nazun sprupuxitòu ch’u paiva fætu aposta pe ese aciappòu da-i carabinê) e u-u ricunsegnò inte muen du Geppettu; u quæ, a tittulu de cureçiun u vueiva dâghe sübbitu ‘na bella tiata d’uege. Ma figüæve cumm’u l’arestò quande, intu çercâghe i uege, nu gh’ariêscì de pueile truvâ: e o-u sei u perché? Perché, inta füga de scurpîlu, u s’ea ascurdòu de fâghie.
Alua u-u piggiò po-u cupüçcu e, mentre u-u ripurtava inderê, u ghe disse lucciandu minaciuzamente a testa:
— Anemmu sübbitu a ca’. Quande saiemu a caza, stanni següu che faiemu i nostri cunti. —
U Pinocchiu a questa antiffuna, u se cacciò pe tæra e u nu vosse ciü caminâ. Intantu i cuiuxi e i perdigiurni cumençavan a fermâse li in gîu e a fâ fughetti.
Chi ne dixeiva üña, chi ‘n’atra.
— Povou mariunettu — dixeiva quarchedün — u g’ha raxun a nu vuei turnâ a caza. Chi sa cumme u-u picchieiva quell’omüççu du Geppettu!... —
E i atri azunzeivan malignamente:
— Quellu Geppettu u pâ ‘n galantommu, ma u l’é ün vêu tirannu cu-i figgiö! Se ghe lascian quellu povou mariunettu d’inte muen u l’é ben bun de fâlu a tocchi.
Insumma, tantu dissan e tantu feççan, cho-u carabinê u remisse in libertæ u Pinocchiu e u cundüsse in prexun quellu povou ommu du Geppettu. U quæ, nu avendu parolle pe descurpâse,
