Pagina:Pinocchiu2019.djvu/131

Da Wikivivàgna

— E insemme o-u pan te daiô ün bellu piatu de côusciû cundiu cu l’öiu e cu l’axòu — suzunse a buña donna.

U Pinocchiu u dette ‘n’atra öggiâ a-a brocca, e u nu rispuze ni de sci e ni de na.

— E doppu u côusciû te daiô ‘na bella cunfitüa piña de ruzolliu. —

A-e sedüçiuin de quest’ürtima lecaja, u Pinocchiu u nu seppe ciü resciste e, fætu ün annimu resülütu u disse:

— Paçiença! Ve purtiô a brocca scin a caza! — A brocca a l’ea tantu pezante, e u mariunettu, nu avendughe a força de purtâla cu-e muen, u s’e rassegnò a purtâla insci-a testa.

Arivæ a caza, a buña duniña a feççe assettâ u Pinocchiu a ‘n tôin apægiòu, e a ghe pôsò davanti u pan, u côusciû cundiu e a cunfitüa.

U Pinocchiu u nu mangiò, u delüviò. U sö stömmagu u paiva ‘n sestê restòu vöu e dezabitòu da çinque meixi. Carmòu ciancianin e dentæ ragiuze da lüppa, alua u tiò sciü a testa pe ringraçiâ a so benefattriçe; ma u nu l’aiva ancun finiu d’amiâla in cea, ch’u caciò ‘n lunghiscimu ohhh!