Pagina:Pinocchiu2019.djvu/109

Da Wikivivàgna

A stu puntu u discursu u fuì interuttu da ‘n piciniscimu rümû de passi che s’avexinavan. U l’ea u padrun du canpu ch’u vegniva in punta de pê pe vedde se quarchedün de quelli fuin che de nötte ghe mangiavan i pullastri, u fuise arestòu atacòu a-a scarbattua.

E a so maaveggia a fü grandiscima quande, tiòu föa a lanterna de sutto-u cabban, u s’acorse che, in cangiu de ‘n fuin gh’ea arestòu in figgiö.

— Ah, laddrüççu! — disse u paizan infuttòu — dunque t’ê ti che ti me porti via e galliñe?

— Mi nu, mi nu! — criò u Pinocchiu, cianzendu — Mi su-intròu intu canpu pe piggiâ sulu che duî rappi d’üga.

— Chi aroba l’üga u pö beniscimu ese bun a arôbâ i pullastri ascì. Lascime fâ a mi, che te daiô ‘na leçiun da aregurdâtene pe ‘n peççu.