Sâta a-o contegnûo

U fantaxima de Canterville/3

Da Wikivivàgna
U fantaxima de Canterville
de Oscar Wilde, traduto da Cinu Peripateta
cap. 3
pi-a versciun cu-e "o" o-u postu de "u" clicca chì
Pe 'n rafruntu cu' a versciun originâ sciacca u segnu inta culonna de scinistra
III.

A-a matin du lündeman, quandi-a famiggia Otis a se röinì pi-a culaçiun, se discüsse à lungu du fantaxima. U Ministru di Stati Ünii u l’ea natüralmente ün pô seccòu do-u scruvî cho-u so prezente u nu l’ea stætu açetòu. “U nu l’é mæ dexideiu” u disse “de ingiüriâ u fantaxima persunalmente, e devu dî che, cunsciderandu u periudu de tenpu ch’u l’é stætu inte sta caza, nu pensu segge afætu edücòu pigiâlu à curpi d’uegê” - ôservaçiun giüstiscima a-a quæ, me spiaxe dîlu, i binelli scciüpon a rie. “D’atru cantu” u cuntinuò “se proppiu u refüa de döviâ u Lübrificante Lobby & Rollex, saiemu cunstreiti à cunfiscâghe e cadeñe. Saiæ inpuscibbile durmî c’ün tâ sciaatu lì de föa”.

Po-u restu da settemaña, à ogni moddu, nu fün ciü distürbæ. L’ünnica cosa ch’a l’atiava l’atençiun a l’ea a maccia de sangue intu pavimentu da libraja ch’a ressegundava delungu. De següu l’ea ben stranniu, dætu cho-u sciû Otis tütte e seje u serava a porta cu-a ciave e i barcuin ascì ean tegnüi ben seræ. E u fætu chi-a maccia a cangesse de cuu, cumme fa i camaleunti, u sciüscitava ün müggiu de cumenti. De matiñe a l’ea de ‘n russu scüu (squæxi indian), di atre incarnattu, di atre ancun muælu, e ‘na votta ch’ean chinæ pe dî e preghee in cunfurmitæ a-i senpliçi rituæ da Libbera Gexa Episcupâ Americaña Rifurmâ, si-a viddan de ‘n verde smeradu schilente. Sti cangi caleiduscoppichi, se capisce, demuavan tantiscimu a cunpagnia, e tütte e seje se ghe fava aadreitüa de scumisse. L’ünnica ch’a nu stava o-u zögu a l’ea a Virginiêta che, pe quarche raxun scunusciüa, a s’apasciunava delungu a-a vista de quella maccia, e u giurnu ch’a fü verde smeradu ciü ‘n pô a nu se misse à cianze.

A segunda apaiçiun du fantaxima a fü a dumennega seja. Pocu doppu che se n’ean anæti a durmî fün tiæ zü do-u lettu da ‘n fracassu tremendu ch’u vegniva do-u pòrtegu. S’asbrion tütti de sutta e viddan che ‘na gran armadüa antiga a s’ea destacâ do-u so pedestallu e a l’ea bella lunga insce l’àstregu, e gh’ea u fantaxima de Canterville assetòu insce ‘n caregun de quelli cu-a spallea erta ch’u se fretava e zenugge cu’ in’espresciun de viva angunia depenta in cea. I binelli, che s’aivan purtòu aprövu e çerbutañe, ghe tion sübbitu ün pâ de puisci, cun quella precixun ch’a pö ese ôtegnüa sulu doppu lungu e diligente exerçiççiu insce ‘n meistru de scöa, mentre u Ministru di Stati Ünii u-u tegniva suttu tiu cu-a so pistolla e, segundu l’etichetta califurniaña, u gh’intimava u “mueñinatu!” U fantaxima u s’îsò sciü cu’ in sarvægu sbraggiu de raggia, u ghe passò tramezu cumme ‘na neggia, amucandu a candeja du Washington Otis e lasciandu tütti inta cunpleta ôscüritæ. Arivòu in çimma a-a scainâ u se repigiò e u decize de exibîse inta so avuxâ “strümîa de rixi demuniachi”. Inte ciü de ‘n’ôcaxun u l’aiva truvâ d’estremma ütilitæ. Se dixeiva che intu giu de ‘na nötte a l’avesse fætu vegnî grixa a perücca de Lord Raker, e de següu pe curpa so træ guvernante françeixi de Lady Canterville aivan dætu e dimisciuin primma da fin du primmu meize. E pertantu u se miss’à rie u so rie ciü ôribbile, pe scin che i antighe votte nu cumençon a rebunbuâ da ‘n cantu à l’atru da sufita, ma nu s’ea ancun amurtòu quest’ecu spaventuza che ‘na porta a s’arvì e a sciâ Otis a ne sciurtì cu’ indossu ‘na roba cuu purçeletta: “Vuscià sciâ nu stà ninte ben,” a disse “gh’ho purtòu ‘na butigetta de tintüa du megu Dobell. Se sciâ l’ha digeriu mâ, sciâ l’atruviâ ün remeddiu eccelente”. U fantaxima u ghe tiò ‘n’öggiâ füriuza e u cumençò sübbitu i preparativi pe transfurmâse inte ‘n grossu can neigru, ‘na specialitæ pi-a quæ u l’ea giüstamente famuzu, e a-a quæ u megu de caza u l’aiva delungu atribüiu l’inreverscibbile idiuçia du barba de Lord Canterville, l’ônuéive Tumaxu Horton. Sentindu però di passi che s’avexinavan u l’exitò intu so fêu prupoxitu, cuscì u s’acuntentò de fâse ün pitin fusfurescente e u scentò cu’ in prefundu zemî da çimiteiu proppiu quande i binelli ean li li pe sâtâgh’adossu.

Arivòu inta so stançia u perse e staffe e u cheite in buiia da ciü viulenta agitaçiun. A vulgaritæ di binelli e l’ordenaiu materialismu du sciû Otis ean, se capisce, estremamente seccanti, ma u beziggiu ciü grossu u l’ea u fætu de n’ese ariêscîu à indussâ a cotta de maggia. U sperava che sciña di Americhen muderni avieivan trepidòu intu vedde ün Spêtru in Armadüa, se nun atru pe rispettu du Longfellow, u so pueta naçiunâ, e quæ puexie graçiuze e atraente l’aivan agiütòu à passâ quelle lunghe ue, quande i Canterville se n’anavan zü in çitæ. Tantu ciü che l’armadüa a l’ea a so. U l’aiva purtâ cun gran sücessu o-u turnêu de Kenilworth e gh’aiva fætu i so ciü vivi cunplimenti ninte de menu chi-a Regiña Vergine in persuña. Ma oua ch’u se l’aiva turna missa indossu u l’ea arestòu schiçòu do-u peizu de l’enurme curaçça e de l’ermu d’âçâ e u l’aiva dætu ina faciâ insce l’astregu, sgarbelanduse tütte due e zenugge e niçanduse i nueti da man drita.

Pe ‘n pô de giurni u fü benben marottu e u nu mesciò da-a so stançia, ecettu che pi anâ à dâ l’indispensabbile recattu a-a maccia de sangue. À ogni moddu, avenduse gran cüa de lê mæximu, u se repigiò e u resciurvè de fâ ün terçu tentativu de terurizâ u Ministru di Stati Ünii e a so famiggia. U scelse u venardì dîsètte d’agustu pi-a so apaiçiun e u speize a ciü gran parte de quellu giurnu à passâ a revista du so guardarobe, decidendu in fin pe ‘n largu capellu cu’ ina fada à l’insciü e ‘na ciümma russa, ün südaiu cu-i pusci e u collu sfiarçuæ, e ün pügnâ rüzenentu. Versu seja arivò ‘na fea burasca cun ægua à ramæ e ‘n ventu sferadû ch’u fava sbatte e tremâ tütti i barcuin e-e porte du vegiu castellu. U l’ea proppiu u tenpu che ghe piaxeiva a lê. U so cian d’açiun u l’ea questu: a-a rescuzuña u se ne saiæ anætu inta stançia du Washington Otis, u se ghe saiæ missu a mugugnâ da-i pê du lettu e u se saiæ ciantòu trei curpi de pügnâ inta gua cu’ in bassu suttufundu müxicâ. U ghe l’aiva tantu cu-u Washington perché u-u saiva beniscimu ch’u l’ea lê quellu cu-a mania de levâghe a famuza maccia de sangue Canterville cu-u Netezante Sença Pau Excirielli’s. Redütu quellu figiuame temeraiu e incuscente inte ‘na cundiçiun de abiettu terrû u saiæ quindi passòu a-a stançia ôcüpâ do-u Ministru di Stati Ünii e sö mugê e, pôsàndu ina man lepeguza insci-u frunte da scignûa, u se saiæ missu à ciciuâ inte l’uegia du maju tremante i ôréndi segretti da cripta. Riguardu a-a Virginiêta u nu l’aiva ancun decizu. Lê a nu l’aveiva mai ôféizu in nisciün moddu e a l’ea graçiuza e gentî. Dôtréi lamenti cun vuxe roca do-u guardarobe avieivan duvüu ese ciü ch’assæ, o che dunque, se nu fuisan bastæ à desciâla, u gh’aviæ pusciüu atastâ u crövilettu cun de die tremante da paralitticu. Quant’a-i binelli, u l’ea ben determinòu à dâghe ‘na bella leçiun. A primma cosa da fâ, se capisce, a l’ea d’assetâseghe insci-u petu pe generâ a sensaçiun sufucante du pezun. Quindi u se saiæ missu dritu in pê tra-i duî letti, za ch’ean assæ vexin l’ün à l’atru, suttu furma de ‘n cadâviòu verde freidu cummi-a giaçça, pe scin che nu fuisan stæti paralizæ da-a puiia, e infin, despügiòuse du südaiu, u se saiæ missu a gjandunâ pi-a stançia, i osse belle gianche e ‘n ünnicu öggiu rulante inta so cascia, intu rollu de “Daniælu u Sciacælu, o sæ, u Schelletru Süiçiddu”, ün persunaggiu ch’u l’aiva inte ciü de n’ôcaxun prudütu ün grand’efettu e che, segundu lê, u stava du pau da so famuza parte de “Martin u Maniacu, o sæ, u Misteiu Inmascaròu”.

A dex’e meza u sentì chi-a famiggia a l’anava à acuegâse. Pe ‘n pô u fü ascidiòu do-u sgrignaçâ sarvægu di binelli che, cu’ l’axillu di bagarilli evidentemente se demuavan primma de mettise a durmî, ma à ünze ‘n quartu l’ea tüttu tranquillu e, cumme sünò a mezanötte, u se mosse. L’òucu u picava cuntra i veddri du barcun, u crôu u tiava di sbraggi do-u vegiu tasciu, e u ventu u vagava zemindu pi-a caza cumme ‘n’annima in peña; ma a famiggia Otis a si-a durmiva, ninte savendu da so incunbente ruiña, e ciü forte cho-u fuu da burasca e de l’ægua che vegniva zü, se sentiva u runfâ regulare du Ministru di Stati Ünii. U sciurtì do-u lanbrin a-a rescuzuña, cu’ in fatturizu marvaxu insci-a so bucca arapâ e crüdêa, e a lüña a s’ascuze a cea inte ‘na nüvia quand’u passò do-u gran barcun fætu a lôgétta, duvve i arme da so cazadda e de quella de so mugê assascinâ ean raprezentæ in azüru e ôu. E avanti, avanti u scügiò cumme ‘n’unbra fünesta che e tennebre mæxime paivan aburî o-u so passaggiu. Pe ‘n mumentu ghe parse de sentî quarchedün ciamâ e u se fermò, ma u n’ea cho-u baiâ de ‘n can da Fattuîa Russa, cuscì u cuntinuò giasciandu de strannie giastemme du sezeximu secculu e brandindu de tant’in tantu a daga rüzenenta inte l’aia de mezanötte. Finarmente u l’arivò insci-u cantu du passaggiu ch’u purtava a-a cammia du desfurtünòu Washington. U se pôsò ün instante, dementre cho-u ventu u ghe fava xuatâ survi-a testa i so lunghi çüffi grixi e u gh’astrufugiava inte de ceighe grutesche e fantastiche l’indiçibbile ôrû du südaiu da mortu. U relöiu u sünò u quartu e lê u sentì cho-u mumentu u l’ea arivòu. U se fe’ ün rixettu tra lê e lê e u gjò u cantu, ma, mancu u tenpu de fâlu che, caciand’in ürlu de terrû da mette pietæ, u feççe ‘n schittu inderê e u s’ascuze a cea ingianchia inte lunghe muen ossüe. Ün spêtru ôribbile u se gh’erzeiva prumê, inmobbile cumme ‘n inmaggine scurpîa e munstruzu cummo-u sönnu de ‘n mattu! A sö testa a l’ea piâ e lüstra; a so faccia riunda, grassa e gianca; ün rie angusciuzu u pàiva avei cuntortu i so træti inte ‘n sghignu eternu. Da-i öggi scciuiva di ruggi de lüxe scarlatta, a bucca a l’ea ün largu puççu de fögu e ün vestî ôréndu, pægiu du so, u l’ingügeiva cumme ‘na neive gianca e scilençiuza a so figüa titannica. Insci-u petu u gh’aiva ‘na targa cu’ ina strannia inscriçiun à l’antiga, foscia ün quarche munimentu d’infamitæ, ‘na lista de sarvæghe peccæ, ün spaventuzu armanaccu de delitti, e cu-a man drita u tegniva erta üna scimitæra d’âçâ chi mandava zimme.

Nu avendu mai vistu ün fantaxima primma, se capisce ch’u fuise teribilmente spaventòu, e doppu avei dætu ina segunda öggiâ de sprescia à l’ôribbile spêtru, u se ne scapò inta so stançia, inganbanduse intu so lungu südaiu mentr’u curiva zü po-u curidû e lasciandu cazze a so daga rüzenenta inti stivæ a-a pustigiuña du Ministru, dund’a fü truvâ u lündeman do-u magiurdommu. Üna votta intanòu intu so apartamentu u s’alungò insce ‘n saccunettu e u s’ascuze a faccia sutt’a-e cuerte. Dupp’in pô, però, s’inpuze a vegia fea ténpia di Canterville e u decize d’anâ à parlâ à l’atru fantaxima nun apeña fuise vegnüu ciæu. Cuscì, cumme l’arba a cumençava à dâ ün tuccu d’argentu a-e culliñe, u s’incaminò versu u puntu duv’u l’aiva vistu pi-a primma votta l’oribbile spêtru, pensandu che, tüttu summòu, dui fantaximi ean megiu chö’n e che cun l’agiüttu du so növu amigu u l’aviæ pusciüu dâse sença prublemi cu-i binelli, ma, quand’u fü la, se gh’aprezentò ün spetacculu teribbile. Quarcosa duveiva ese sücessu à l’atru fantaxima, percose a lüxe a l’ea scentâ do-u vöu di sö öggi, a lüxente scimitæra a gh’ea cheita d’in man e quellu u se ne stava arenbòu a-a miagia inte ‘na puxitüa reddena e scommuda. Lê u se gh’asbriò e u l’aberò tra-e so braççe, ma, cun so ôrû, a testa a scügiò via e a s’arübatò insci-u pavimentu, u corpu u l’andò survin e lê u s’atruvò a tegnî inte muen u curtinaggiu du lettu de cutun giancu cu’ ina spassuiia inmanegâ, ün maraççu e üna rava vöa a-i sö pê! Nu puendu acapî sta cüiuza transfurmaçiun, u l’aguantò de spresciun u cartellu i o-u ciæu grixu da matin u lezette ste poule tremende:

Ro Pantasma Otis
L’Unnico Sprito Autentico & Originâ
Avardæve da re Inmitaçioin
Tutti ri atri en Contrafæti

A veitæ a ghe spægò cumme ‘n lanpu. U l’ea stætu gabbòu, beffòu e scrignòu! U vegiu sguardu di Canterville u ressegundò inti sö öggi; lê u rugiò e so zenzîe desdentæ e, levandu e so secche muen ate survi-a testa, u züò, segundu a pitturesca fraxulugia da scöa antiga, che quande Cantaciæru u l’avesse sünòu dua votta a sö allegra appelöira, l’omiçidiâ Vengiança a saiæ inscîa fö e, scurattandu in agueitun, a saiæ vegnüa à scöve a so sangunenta marçe’.

Manc’u l’aiva finiu u so teribbile züamentu che do-u teitu de cuppi rusci de ‘na luntaña fattuîa ün gallu u cantò. U fantaxima u rize ün lungu, bassu e amau rie, e u l’aspêtò. Ua doppu ua u l’aspêtò, ma u gallu, vanni ün pô à vedde u perché, u nu cantò ciü. A-a fin fæta, l’ea za sett’e meza, l’arivu de serve u-u custrense à abandunâ a so veggia fünesta e cuscì lê, cun gravitæ e cuntegnu, u se ne turnò inta so stançia, pensandu o-u so züamentu indærnu e o-u so prupoxitu descunçòu. Li u se misse à cunsürtâ ‘na riga de libbri insce l’antiga cavalaja, a-i quæ lê u tegniva tantiscimu, e u truvò ch’à ogni ôcaxun che stu züamentu u l’ea stætu döviòu, u Canticiæu u l’aiva delungu cantòu üna segunda votta. “Posse-lu anâ in sperdiççiu, ru pennügu mareitu,” u mugugnò “a ri mê belli dì, cun ra mæ fera lança ciantâ ‘ntra gura, ghe l’averæ fæta cantâ mîe ra so derrera Girumetta!” Dapö u s’aretiò inte ‘na commuda cascia de ciungiu e u gh’arestò scin à seja.