Pagina:Pinocchiu2019.djvu/97

Da Wikivivàgna

Pinocchiu u l’andò o-u bêu e scicumme ‘na seggia li per li u nu ghe l’aiva, u se levò da-i pê ‘na scarpa e doppu aveila inpia d’ægua, u bagnò a tæra ch’a cruviva u böggiu. Dapö u dumandò:

— Gh’é nint’atru da fâ?

— Nint’atru — rispuze a Vurpe — Oua puemu anâ via.

Ti ti pö turnâ chì tra ‘na vinteña de menüti, e ti t’atruviæ ‘n ærbuetu za spuntòu da tæra e cu-e ramme tütte carreghe de munæe. —

U povou mariunettu, föa de lê da-a gran cuntenteçça, u ringraçiò mille votte a Vurpe e u Gattu, e u ghe prumisse ‘n beliscimu regallu.

— Niatri regalli nu ne vuemu — rispuze quelli duî marviaggi. — A niatri n’abasta d’aveite mustròu u moddu d’inricchîte sença fadigâ, e semmu cuntenti cumme de pasque. —

Ditu questu saiòn u Pinocchiu e, agüandughe ‘na buña arecügeita, se n’andòn pe-i fæti so.