Pagina:Pinocchiu2019.djvu/68

Da Wikivivàgna
14.

U Pinocchiu, pe nu avei dætu amente a-i buin cunseggi
du Grillu-parlante, u s’inbatte inti assascin.


— E atru... — disse tra lê u mariunettu rimettenduse in viagiu — o-u semmu desgraçiæ niatri povei figgiö! Tütti ne crian, tütti ne amunìscian, tütti ne dan di cunseggi. A lasciâli dî, tütti se mettieivan in testa d’ese i nostri puæ e i nostri meistri; tütti; i Grilli-parlanti ascì. To-u li: mi percose n’ho vusciüu dâ amente a quell’angusciuzu du Grillu, chi sa quante desgraççie, segundu lê, me duvieiva acapitâ. Duviæ incuntrâ sciña i assascin! Ancun d’assæ che a-i assascin mi nu ghe creddu, ni g’ho mai credüu. Pe mi i assascin sun stæti inventæ aposta da-i puæ, pe mette puiia a-i figgiö che vöan sciurtî de nötte. E poi se pü e-i truvesse chì inta stradda, me daievan foscia sugeçiun? Ma mancu pe rie! Ghe sbraggjæ insci-u muru: «Scignuri assascin, cose sciâ vöan da mie? Sciâ se tegnan amente che cun mie nu se scherça! Quindi sciâ se ne vaggan pe-i fæti so, e çitti!» A questa parlantiña fæta insci-u serriu, quelli povei assascin, me pâ de veddili, scappieivan via cummo-u scentu. Caxu poi, fuisan tantu inedücæ da nu vuei scappâ, alua scappieiva mie, e cuscì a faiæ finia... —

Ma u Pinocchiu u nu pue’ finî u so raxunamentu, che inte quellu puntu ghe parse de sentîse derê ün pitin de remesciu de fögge.

U se gjò a ‘miâ, e u vidde intu scüu due figüaççe neigre, tütte inbacücæ inte duî sacchi da carbun,