Diventòu ün azenettu vêu u l’é purtòu a vende,
e l’acatta u Direttû de ‘na cunpagnia de pagiaççi pe
mustrâghe ballâ e sâtâ i çerci: ma ‘na seja u s’inranghisce
e alua u se l’acatta ‘n atru, pe fâ cu-a so pelle ün tanbüu.
Vedendu chi-a porta a nu s’arviva, l’ômettu u-a
spalancò cu in viulentiscimu caçu: e intròu inta
stançia u disse cu-u so sollitu rixettu o-u Pinocchiu
e o-u Muchettu:
— Brâi figgiö! Ei râgnòu ben, e mi v’ho sübbitu ricunusciüi da-a vuxe. E pe questu éiveme chie. —
A queste parolle, i duî âzenetti arestòn mucchi mucchi, cu-a testa zü, cu-e uege basse e cu-a cua tra-e çanpe.
Da prinçippiu l’ômettu u-i lisciò, u-i cæzò, u-i purpezò: dapö, tiòu föa a striggia, u cumençò a striggiâli ben ben.
E quande, a força de striggiâli, u-i ebbe fæti lüstri cumme duî spegi, alua u ghe misse a caveçça