Pagina:Pinocchiu2019.djvu/128

Da Wikivivàgna

‘na buccüçça mai larga e prufunda, che ghe passieiva cumudamente tüttu u trenu da stradda ferrâ cu-a macchina açeiza.

— Muæ caa! — criò spaventòu u mariunettu, e rivestiuse de spresciun, u se vôze’ o-u Derfin e u ghe disse:

— Scignuria, sciû pesciu; sciâ scüze tantu l’incommudu e mille graççie da so gentileçça. —

Ditu questu, u piggiò sübbitu u strazettu e u cumençò a caminâ de passu lestu: tantu lestu, che paiva quæxi ch’u curisse. E o-u minnimu rümû ch’u sentiva, u se gjava sübbitu a ‘miâ ‘nderê, pi-a puiia de veddise scurî da quellu teribbile pesciu-can grossu cumme ‘na caza de çinque cen e cu-in trenu da stradda ferâ ‘nta bucca.

Doppu avei caminòu pe ciü de mez’ua, u l’arivò inte ‘n paizettu ditu «u paize di Avie indüstriuze.» E stradde furmiguavan de gente che curivan in sa e in la pe-e so facende: tütti travaggiavan, tütti gh’aivan quarcosa da fâ. Nu se truvava ‘n pelandrun o ‘n vagabundu mancu a çercâlu cu-u lanternin.

— Ho acapiu, — disse sübbitu quellu desvügiòu du Pinocchiu — stu paize chì u nu fa pe mi! Mi nu sun nasciüu pe travaggiâ! —

Intantu a famme o-u turmentava; ché ormai l’ea vintiquattr’ue ch’u nu l’aiva mangiòu ciü ninte; mancu ‘na pitança de veççe.

Cose fâ? Nu gh’arestava che duî moddi de pueise dezazünâ: o dumandâ ün pô de travaggiu, o dumandâ a limoxina de ‘na palanca o ‘n buccun de pan.