Pagina:Eneide 1895.djvu/100

Da Wikivivàgna

132
In t’ûn giano che ö dava in sce ö çetron
L’ombra opaca da nœûtte a s’ea cangiâ,
E a reginna che a s’ea missa ao barcon
Pe godîse l’æxia da mattinâ,
A s’accorse d’aveilo in to fogon
Senza pueiselo ciû despûntellâ,
In to vedde i Troien, za fϞa de tio
Che ghe davan de remme a tûtt’asbrîo.

133
Aoa ve lascio immaginâ ûn pittin
Comme a resta carogna e inscemelîa!
Poi a vegne ûnna furia e dao venin,
A se streppa i cavelli e a te s’abrîa
De pattasse pea faccia e pei tettin
A se sguara a camixia, a cianze, a cria:
Brûto d’ûn Giove, ti me vorti e spalle?
Se te posso acciappâ, t’arranco e balle.

134
E sto foresto, sto ruffian da gîo,
Ö pœû dâme ö bughezzo in casa mæ
Senza ûn betordo che ö ghe dagghe ö crio,
Che ö piggie a casci e ö ghe ne leve a cuæ?
A no sâ mai ciû dita, ah no, perdio,
Acciapæli pë c[ogge] e noi mollæ
Scin che n’aggian cagoû zû cö fighæto
E baronate e mal'azioin ch’an fæto.