Pagina:Dell'Eneide stroffoggiá in zeneise (f. 1-37).djvu/45

Da Wikivivàgna

88
Finío de dí, che ra Citté a lasciàsse
O l'ammonì, con fuga acelerá;
Che ra richezza tutta a se piggiàsse
Stéta finn'à quell'hora sotterá.
Che per ri suóe besuóegni a ra sarvàsse;
E o ghe mostrà onde a l'era smesurá
D'argenti, d'ori, e gioie. Immantinente
Lié se approntà à fuzí con ra sò gente.

89
Quelli, chi dro Tiranno dubitávan,
Ò l'aborrían, da lié tutti impetràn
De seguíra; e in re Nave, che approntávan
Per fuzí via, secretamente intràn.
Dell'oro, e dell'argento, che portávan,
Finche ghe ne capì, ben re inventràn.
Dro tesoro privaóu fuoì Pigmaliòn
Da unna Donna, che havè cuóe de Liòn.

90
Remmi all'egua, e à ro vento Veirie dando,
A questi luóeghi chì presto approdàn:
Ri muri ti viré, dri qué, arrivando,
Ra Citté tutto attorno circondàn.
Vàn grandissima Ròcca fabricando,
Che per azzára fi' à ro Cié, fondàn.
Ro nomme de Cartagine a ghe misse,
E fè, che dro sò imperio Capo a fuóisse.