Pagina:Çittara zeneize 1745.djvu/171

Da Wikivivàgna

Neigra comme carbon
L’ombra dra seira verso re mariñe:
Con l’œuggio sœunnorento
Parte ognun verso cà, ch’o pâ ro scento.
Lì da ro gran travaggio
Stanco o s’addorme ciatto comme un baggio.
Mi solo un Sô, che hò sempre a re parpelle,
Vœu che vegge, ò che spelle.


VIII.


Zà l’Arba se desmette,
Ro Sô se tira inanti.
Míraro trâ ri guanti,
Per batte ro foxin sciù re gærette.
Vegni, fin che re care han l’ombra intrega,
Bella, ognun te ne prega,
A dâghe, allò che in tutto o se ne rie,
Uña vista de tíe:
Che, in veite, o carerà tosto l’umô:
Lê sarà l’ombra, e ti sarǽ ro Sô.


IX.


Quando de meza stæ
Sciù l'ora ciù sciardía.
Escio fœura a passâ ra fantaxia,
Chi me vè sciù ra ciazza, comparî,
Dixe: Ballin va a cœuxese ò a iñorbî.
Mi che atro Sô me ghia che quello líe,
Rio in veiri lô rîese de míe.