Pagina:Pinocchiu2019.djvu/182

Da Wikivivàgna

Tramezu a-i cuntinnui spaççi e a-e varrie cancaribbe, e ue, i giurni, e settemañe, passavan cumme di lanpi.

— Oh! che bella vitta! — dixeiva u Pinocchiu tütte e votte che pe caxu u s’inbatteiva intu Muchettu.

— Ti-u veddi, alua, se gh’aiva raxun? — repigiava quest’ürtimu. — E dî che nu ti vueivi partî! E pensâ che ti t’êi missu in testa de turnâ a ca’ da-a to Fue’, pe perde u tenpu a stüdiâ!... Se ancö ti t’ê liberòu do-u fastiddiu di libbri e de scöe, ti-u devi a mie, a-i mæ cunseggi, a-e mæ premüe, ti ne cunvegni? Nu gh’é che i vêi amixi che saccian rende de sti gren favuî.

— L’é vêu, Muchettu! Se ancö mi su-in figgiö proppiu cuntentu, u l’é tüttu meitu to. E u meistru, invece, ti sæ cos’u me diva, parlandu de ti? U me diva senpre: «Nu stâl’a frequentâ quellu birbu du Muchettu, perché u Muchettu u l’é ‘n cattivu cunpagnu e u nu pö cunseggiâte atru ch’a fâ du mâ!...»