Pagina:Pinocchiu2019.djvu/144

Da Wikivivàgna

— Cuccu!

— Te ne tucchiâ quant’a ‘n aze!...

— Cuccu!

— ‘Mia che te mandu a ca’ niççu!...

— Cuccu!

— Oua u cuccu to-u daggu mie! — criò u ciü ardiu de quelli battuxi — Piggia intantu st’acuntu e alöghilu pi-a çeña de staseja. —

E intu dî cuscì u ghe schiççò ‘n pügnu inta testa. Ma fü, cumme se sole dî, botta e risposta; perché u mariunettu, cumm’ea da aspêtâselu, u resegundò sübbitu cu-in atru pügnu; e lì, da ‘n mumentu a l’atru u cunbattimentu u se feççe generâ e incagniu.

U Pinocchiu, sciben ch’u fuise sulu, u se difendeva cumme ‘n eroe. Cun quelli so pê de legnu düriscimu u travaggiava cuscì ben da tegnî senpre i so nemixi a rispettuza distança. Duvve i so pê pueivan arivâ e tuccâ, ghe lasciavan delungu in negrû pe aregordu.

Alua i figiuami pin de futta de nu pueise mezüâ cu-u mariunettu a corpu a corpu, pensòn ben de mette man a-i pruiettili; e desligandu i fangotti di so libbri de scöa, cumençòn a tiâghe cuntra i Scillabâi, e Gramattiche, i Zanetin, i Meniççetti, i Cunti du Thouar, u Pullin da Bacciña e di atri libbri de scöa: ma u mariunettu, ch’u l’ea aspertu e d’öggiu læstu, u l’asbasciava a testa senpre a tenpu, cuscì che i vulümmi passandughe de d’atu a-a testa, anavan tütti a cazze in mâ.

Figüæve i pesci! I pesci, credendu che quelli libbri fuisan roba da mangiâ, curivan a sciammi a fiur d’ægua; ma doppu aveine abuccòu quarche