Pagina:Giaimo.dal.dialetto alla.lingua.2.1924.pdf/60

Da Wikivivàgna

u se rimette a scrive a so lettera: tr, trr, trrr: eccu turna quella specie de limma surda e suffucâ che a scava, che a pertüza, che a rode, ün pô vixìn, ün pô luntàn.

« Ah ! ho capìu — u dixe tütt'assemme[1] l’ommu — a l'é ünn-a camua, ünn-a miserabile camua chi fà tantu burdellu dumàn ghe faiô mette un pô d’acido int’u pertüzu e cuscì a nu me ruvinià ciü questa bella scrivania ».

Passa[2] pochi menüti, poi se sente turna u solitu ruziggiu: tr, trr, trr. Ôua u rumû u se sente ciü vixin, ciü distintu, ciü forte: u impe u silensiu da sala, u créùve u ticche-tacche du reléùiu u suffuca u respìu du cavaliere che u se lascia cazze a penna, u pôsa a testa in scia potrunn-a e u stà a sentî...

Ma cumme diventan acüte e só uège! In mezu a quellu rumû surdu e cuntinuu u l’arriva a distingue ünn-a vuxetta suttî, ma acüta che a dixe: « Me ne rìu mì du tó acidu! côse ti te creddi che u posse fâme? Ho scavôu inte questu bellu mobile di cur-

lettera : tr, trr, trrr : ecco di vo quella specie di lima sorda soffocata che scava, che buC4 che rode, un po’ vicina, un p^ lontana. « A h, ho capito ! — esclani4 improvvisamente l’uomo — è m» tarlo, un miserabile tarlo che fà tanto chiasso: domani farò met­ tere in questo buco un po’ d ’aci­ do così non mi rovinerà più mia bella scrivania ». Passano pochi minuti poi sj sente di nuovo il solito rumóre: Ir, trr, trrr. O ra, ésso si sente più vicino, più distinto, più forte; riempie il silenzio della sala, co­ pre il tic-tac dell’orologio, sof­ foca il respiro del cavalière che lascia cadere la penna, posa la lesta sulla spallièra della poltro na e ascolta... M a come si fanno acuti i suoi orecchi! F ra quel rumore sordo e continuo, giunge a distinguere una vocétta sottile, ma acuta che dice: « M e ne rido io del tuo acido: che cosa credi possa far­ m i? H o scavato in questo bel mobile dei corridoi lunghi e in­ tricati dove il tuo acido non arri­ verà mai. E se tu credessi di

(*) « Im provvisam ente, ad un tratto » e n o n : « tutt'insièm e ». (2) « Passano pochi minuti » e n on: « passa pochi minuti ».


  1. « Improvvisamente, ad un tratto » e non: « tutt'insieme ».
  2. « Passano pochi minuti » e non: « passa pochi minuti ».