344
G I O R N A L E S TORI CO E L E T T E R A R I O D E L L A L I G U R I A
E tanto fen, ch’i n’amazzàn pareglie
De quelle gente re chiù asperte, e veglie.[1]
XXV.
E quand’i havèn ben ben scaramuzzao,
Tutti se[2] retiràn verso ra Terra;
I nostri montàn xù pe ro fossao
Per finì con buon cuò que dì ra guerra,
E dri Taggiaschi nexun fò afferrao
Mà dri nemixi n’andàn cento[3] in terra,
E s’a diesse ben, ch'eiran[4] de chiù,
I ve ro poei[5] ben crè, creivero pù.
XXVI.
Corpo dra gatta: come s’è portao
Ro valoroso Moro Berrezin:[6]
Ve stupiressi d’est’huomo honorao,
Che schiopettau’ attorno què camin;
L'è ben ra veritae, che ro fossao
I ro pigliàn, perch’i havean dri veixin,
Ch’i ghe mostravan’ com’i devan fà
A quella gente tanto indiavorà.[7]
XXVII.
L’è ben ra veritae ancora e sì,
Che chiù de cento ghe lascian ra pelle,
Quand’i havèn faito esta cousa cozzì
I s’inviàn xù verso re capelle,
E giastemàn squasi tutto ro dì
Ro Sò, ra Luna, o Cè, l’Aria, e re Stelle,[8]
E ghe vegnì covèa de dà in derrè,
Quando re porte i comenzàn a vè.
XXVIII.
No se pensavan[9] mai, che Taggia havesse,
Ne re muraglie, ne ri bastion,
Mà i se crevan seguro, ch’a ne stesse[10]
Sempre à dormì com’un gatto maimon,
Mà quando i vèn[11] da poi ch’ogn’un se messe
A re muraglie con buoi moschetton,
Se spaventàn, e se cagh’in tre braghe,
Quando ra Terra comenz’à dì, daghe.
XXIX.
Con tutto zo’ cosi à ra baballà,[12]
Senz’orde, e senza regola de guerra,
S’accostan tutti presto per montà
Pe re muraglie xù dra nostra Terra,
Società Ligure di Storia Patria - biblioteca digitale - 2012