Pagina:Pinocchiu2019.djvu/234

Da Wikivivàgna

inmaggine du buratin de legnu, ma u vidde a figüa viva e intelligente de ‘n bellu figgiö cu-i cavelli castagni, cu-i öggi celestin e ‘n’aia alegra e festuza cumme ‘na pasqua de röze.

Tramezu a tütte queste maaveggie, che se sücedeivan i üñe a-i atre, u Pinocchiu u nu saveiva ciü mancu lê s’u l’ea adesciu pe ‘ndavei o s’u s’assünâva cu-i öggi averti.

— E mæ puæ duv’u l’é? — u criò tütt’asemme: e intròu inta stançia da-a rente u truvò u vegiu Geppettu san, aregagîu e de bun ümû, cumme ‘na votta, u quæ avendu repiggiòu sübbitu a so prufesciun de intaggiadû, u l’ea apuntu aprövu a dizegnâ ‘na belliscima curnixe ricca de fügiammi, de sciuî e de testette de despægi animæ.

— Levæme ‘na cuixitæ, puæ: ma cumme l’é che se spiega tüttu stu cangiamentu inpruvizu? — ghe dumandò u Pinocchiu sâtàndughe o-u collu e cruvindulu de baxi.

— Questu inpruvizu cangiamentu in caza nostra u l’é tüttu meitu to — disse u Geppettu.

— Perché meitu mæ?...

— Perché quande i figgiö, da grammi vegnan buin, g’han a virtü de fâ pigiâ ‘n aspettu növu e sen a l’internu da so famiggia ascì.

— E u vegiu Pinocchiu de legnu, und’u se saiâ ascuzu?

— To-u-là! — rispuze u Geppettu; e u ghe mustrò ün grossu mariunettu arenbòu a ‘na carega, cu-a testa gjâ da ‘na parte, cu-e braççe a pendulun e cu-e ganbe acavallæ e cegæ ‘ntu mezu, da pai ‘n miacu s’u stava dritu.