Pagina:Pinocchiu2019.djvu/226

Da Wikivivàgna

— E u padrun da cabanna und’u l’é? — disse u Pinocchiu maaveggiòu.

— Éiveme chì de d’atu! —

Puæ e figgiu se vurtòn sübbitu versu a suffita, e viddan insce ‘n travettu u Grillu-parlante.

— Oh! mæ câu Grillin — disse u Pinocchiu saiandulu cun gaibu.

— Oua ti me ciammi u «Tö câu Grillin» n’é vea? Ma ti t’aregordi de quande pe cacciâme de caza tö, ti me tiasci ün mannegu de martellu?...

— Ti g’hæ raxun, Grillin! Scaccime mi ascì... tiimou a mi ascì ün mannegu de martellu: ma aggi pietæ du mæ povou puæ...

— Mi gh’aviô pietæ du puæ e du figgiö ascì: ma ho vusciüu aregurdâte u brüttu gaibu riçevüu, pe mustrâte ch’a stu mundu, quande se pö, bezögna mustrâse curteixi cun tütti, se vuemu ese recangiæ cun pari curtexia inti giurni du bezögnu.

— Ti g’hæ raxun, Grillin, ti g’hæ raxun da vende; e mi tegniô amente a leçiun che ti m’hæ dætu. Ma ti mo-u dixi cumme l’é che t’hæ fætu a acattâte questa bella cabanna?

— Sta cabanna a m’é stæta regalâ vêi da ‘na graçiuza crava, ch’a gh’aiva a laña de ‘n belliscimu cuu türchin.

— E a crava duv’a l’é anæta? — dumandò u Pinocchiu, cun viviscima cuixitæ.

— Nu u sò.

— E quand’a riturniâ?...

— A nu turniâ mâi. Vêi a l’é partia tütta afrita, e, bæandu, a paiva ch’a dixesse: «Povou Pinocchiu...