Pagina:Pinocchiu2019.djvu/214

Da Wikivivàgna

Finarmente gh’ariêscì de cacciâ föa ün criu de gioia e spalancandu e braççe e caccianduse o-u collu du vegettu, u cumençò a criâ:

— Oh! puæ câu! finarmente v’ho ritruvòu! D’oua in avanti nu ve lasciu ciü, mai ciü, mai ciü!

— Ma alua i öggi me dixan u vêu? — replicò u vegettu, strufugianduse i öggi. — Ma alua ti t’ê proppiu u mæ câu Pinocchiu?

— Sci, sci! sun mi, proppiu mi! E vui m’ei za perdunòu, n’é vea? Oh! puæ câu, cumme sei bun!... e pensâ che mi, invece... Oh! ma se savesci quante desgraççie m’é cheitu insci-a testa e quante cose me su-anæte pe traversu! Figüæve cho-u giurnu che vuî, povou puæ, cu-u vende a vostra cazacca, m’acatàsci l’Abecedaiu pe anâ a-a scöa, mi scappei a vedde i mariunetti, e u buratinâ u me vueiva mette insci-u fögu pe cöxighe u muntun arostu, ch’u fü dapö quellu ch’u me dette çinque munæe